- Pana si in dimineata zilei de 22 decembrie, securistii m-au 'insotit', ca de obicei, pana la Casa Scanteii, unde se afla si Editura Tehnica, la care lucram atunci. La ora 11.00, au disparut din parcare. In sfarsit, informatia ajunsese si la ei.
- In jurul orei 14.00 am ajuns la Televiziune, de unde m-am adresat populatiei, din Studioul 4, devenit un fel de tribuna a Revolutiei. Baietii erau acolo, cum am ajuns mi-au croit drum si au pregatit atmosfera, pentru a fi lasat sa vorbesc in direct.
- Dupa o vizita scurta la Ministerul Apararii, unde l-am intalnit pe gen. Stanculescu, am ajuns la sediul Comitetului central, in jur de ora 17.00. Ne-am pus la punct cu ultimele evolutii si cu urmatoarele miscari.
- Atat sediul cat si piata din fata erau intesate de lume. Cu greu mi-am croit drum pana in balconul biroului lui Ceausescu (devenit a doua tribuna activa a Revolutiei). Nu era ca in televiziune, unde drumul era pregatit. Desigur, am reusit sa ajung in balcon, unde nu mai ajungea oricine, desi am concurat cu zecile de anonimi care ar fi vrut si ei sa-si dea cu parerea in public.
- Dupa ora 17.30, am gasit un birou mai liber, la etajul III, unde ne-am reunit circa 15 persoane, pentru a redacta un fel de proclamatie (devenita Comunicatul catre tara al CFSN, cu cele 10 puncte programatice ale Revolutiei Romane). Nu am reusit sa-l terminam, pentru ca, in jurul orei 18.30, s-a declansat diversiunea armata, o rafala ajungand si spre biroul nostru. Ne-am imprastiat. Oamenii lui Stanculescu si-au facut bine treaba.
- Atunci i-am cunoscut pe Gelu Voican-Voiculescu si pe Mihai Ispas, cu care am iesit spre B-dul. Magheru. Un sofer amabil ne-a dus pana la sediul MApN. Nimeni nu a putut sa ne ofere vreo explicatie privind diversiunea armata. Deci, totul era in regula, nimeni nu stia ce e cu aceasta diversiune. Good job, cum ii spunea Nixon lui Nicu.
- Am decis sa ne deplasam, cei ce ne aflam acolo, spre Televiziune, unde, impreuna si cu alte persoane prezente, in biroul de la etajul XI, am finalizat Comunicatul catre tara, pe care l-am prezentat, spre miezul noptii , din Studioul 4. Odata puse la punct urmatoarele miscari, cu baietii plasati in posturile cheie (balcon, minister, CC), puteam sa ma intorc la TV sa ma fac cunoscut lumii. Revolutia populara era in plina desfasurare.
- In timp ce ne deplasam din blocul turn spre zona studiourilor, prin pasarela de la etajul I, s-a tras asupra noastra. Dar nu ne-au nimerit. Eh, riscurile meseriei de revolutionar de top. Sa o mai spun pe asta cu trasul asupra noastra, ca da bine.
- Dupa prezentarea Comunicatului, ne-am reintors la etajul XI, unde am petrecut toata noaptea in stare de asediu, tragandu-se asupra etajelor superioare, unde ne aflam noi, atat dinspre str. Pangratti, Calea Dorobanti, cat si dinspre Piata Aviatorilor; la un moment dat, a aparut un elicopter care a deschis foc asupra Televiziunii (s-a afirmat apoi, ca au crezut ca Televiziunea ar fi fost ocupata de 'teroristi' ). Confuzia era totala ! Hai ca mi-a iesit.
vineri, 17 iunie 2011
Ce zice Ion Iliescu si ce gandeste de fapt
vineri, 8 aprilie 2011
Sfanta indignare.
Eu zic asa: sa facem o lista cu toate institutiile cat de cat culturale si sa cerem demisia sefilor, pentru ca nu au participat la licitatie. Asta ar multumi pe toti indignatii de serviciu si pe amatorii de scandal cultural-politic- patriotard.
Precizare: ICR s-a scos, a anuntat prompt ca nu ii intra in atributii sa cumpere obiecte de patrimoniu. Si BCU s-a scos: a participat, dar a pierdut. La fel si TVR (ce ar fi facut cu manuscrisele ?).
Ideea e alta: Ministerul Culturii poate face lucruri mult mai bune cu 400.000 de euro pentru cultura romaneasca de acum si din viitor (niste burse pentru artisti talentati, orice, you name it) decat sa investeasca in... istoria culturii. Ca nu le face, sau le face prost, sau clientelar, e cu totul altceva.
Cheltuielile de tip muzeu, de tip "cinstirea memoriei", e bine sa fie facute de privati care au niste bani in plus, niste Mecena, cum s-a si intamplat. Iar in acest caz, lucrurile au iesit cum nu se poate mai bine: un roman a castigat licitatia si doneaza Romaniei manuscrisele. E chiar mai onorabil asa, decat daca ar fi castigat Ministerul Culturii. Eu, ca si contribuabil, ma simt mult mai bine stiind asta.
Inainte de a acuza Ministerul de nesimtire, eu i-as acorda prezumtia de pragmatism.
marți, 6 iulie 2010
Povesti criminale.
Capra cu trei iezi: intr-o scena demna de un film de groaza, lupul intra in casa si ii descopera pe rand pe cei doi iezi mai fraieri. Ii prinde si ii mananca, apoi da cu sangele lor pe pereti si pune capetele ranjinde ale mortaciunilor la geam, ca mama lor sa creada ca micutii o asteapta razand... chill, te ia cu fiori la spate.
Tom Degetel: Intr-o alta scena de film horror categoria C, capcaunul isi mananca proprii copii.
Catelus cu paru cret... fura rata din cotet.
Ceata lui Pitigoi... dai intr-unu', tipa doi.
Povesti si cantecele pentru copii: Sange, crime, otraviri, decapitari, furt, violenta.
PS: Nu, solutia nu e sa castram povestile, sa scoatem pe piata carti cu povesti corecte politic si fara pata (de sange). Solutia e sa gasim povestile alea faine, cu talc, cu umor, cu pilde si invataturi.
joi, 6 august 2009
La pensiune ca la pensie.
Despre ce este vorba.
Ajung din intamplare la o pensiune in creierii dealurilor, pe langa Sighisoara. Rustic, curat, papa bun. Mini-zoo in fundul curtii cu cerb si iepuri. Ei si ? Cum adica "ei si "? Era liniste. Izolat. In padure. Te tampeai. Eu, cu copilul de 1 an. Si cu nevasta. Care n-are stare o secunda (copilul, da' nici...). Nu tu trasee prin padure ca e prea mic. Nu tu stat linistit la cabana ca mori de plictiseala. Ne-am uitat la cerb si el la noi, am hranit cu iarba un magar, am jucat badminton pana n-am mai avut suflu (10 minute) si a doua zi la 7:00, valea.
Propun asa: pe langa margarete pensiunile sa aiba si alti indici de clasificare, precum copane, lumanari si suzete.
De exemplu: Hanul Danes in padure la cuca macaii. 5 margarete (confort super), 4 copane (se mananca bine), 5 lumanari (perfect pentru aburit gagica), 1 suzeta (nu veniti cu copii, vi se urca in cap dupa ce se plictisesc de cerb).
Optional se pot adauga "bocancul" (trasee alpine), "sutienul" (conditii de plaja), "pestele " (conditii de pescuit), "maieul patat" (densitatea de manelisti) . Si "macacul pitic", daca are mini-zoo.
luni, 13 iulie 2009
Tare.

As putea comenta un pic despre viziune urbanistica respectata, despre proprietatea care e sfanta, despre geniu tehnic, despre compromis profitabil, blabla bla...
miercuri, 8 iulie 2009
Metrorex, fost Metrorex.
Doar ca numele unei statii de metrou nu este o emisiune TV sau un titlu de ziar, ca sa fie actual. Este numele unui loc, care nu trebuie sa se schimbe daca vrem sa gasim locul ala. Trebuie sa fie informativ, nu simbolic/patriotic. Metrorex (si Agentia de Strategii Guvernamentale care a contribuit la prostia asta) isi merita vorbele dulci de la miile de oameni care zilele astea se intrebau unde dracu e statia Petrache Poenaru ? Si ca veni vorba, de ce este Petrache Poenaru mai actual decat Semanatoarea ?
Avem acum si la metrou, ca si la strazi, statia Anghel Saligny - fost Linia de Centura, Petrache Poenaru - fost Semanatoarea, Nicolae Teclu - fost Policolor, ca sa inteleaga toata lumea. Eficientza frate.
PS: Lujerului este exemplul invers. OK fata de Armata Poporului. La fel Preciziei fost Industriilor, la fel Laminorului fost Laromet.
Nu se putea peste tot asa ?
marți, 7 iulie 2009
Money Jackson
Banii multi au inceput sa vina dupa Thriller. 51 milioane de copii vandute, 125 milioane de dolari. Peste trei ani facea afacerea vietii: catalogul Beatles cu tot cu drepturile de autor estimate acum la un miliard. Cu 47.5 milioane de dolari l-a batut la licitatie chiar pe Paul McCartney care apoi n-a mai vorbit cu el niciodata. Desi deja bogat, MJ inca locuia cu parintii in suburbiile din LA, inca imprumuta bani de benzina de la colegii din showbiz si traia ca un om obisnuit.
In '88 a cumparat cu 17 milioane de dolari viitorul Neverland. Statea bine cu banii. Muzica lui si a baietilor de la Beatles ii umpleau constant conturile. Dar in anii '90 s-a intamplat ceva pentru ca a inceput sa cheltuiasca aiurea. Nu doar pe antichitati de sute de mii ci si pe tot felul de proiecte scumpe si neprofitabile: filmulete cu actori precum Marlon Brando platiti cu cate 1 milion sau clipuri de promovare cu sute de figuranti.
A inceput sarabanda creditelor. Intai 90 de milioane in 1998. Inca 140 de milioane de la Bank of America, garantat cu catalogul Beatles. Inca 30 de milioane. Tot atunci a divortat de Lisa Marie Presley. Alti bani, alta distractie. Spre finalul anilor '90 avea cheltuieli personale anuale de 7.5 milioane (calatorii cu tot cu anturajul, cazare la Burj Al Arab, etc). Mai arunca anual 5 milioane pentru intretinere la Neverland. Si a inceput sa aiba restante.
In 2003 a intrat pe fir un grup de investitii din New York. Fortress Investment Group a cumparat datoriile lui MJ. Un fel de camatari care au cerut apoi plati tot mai mari. Neverland a fost ipotecat pentru 25 milioane de dolari. In 2005 Michael Jackson lucra tot mai putin desi platea lunar 4.5 milioane pentru datoria de 270. A anulat niste concerte si i-a dat si lui Marcel Avram despagubiri de cateva milioane. In 2006 si-a mai luat un credit care era tata creditelor: 300 de milioane, pentru care a cedat o parte din catalogul Beatles.
A murit cu datorii de 500 de milioane de dolari. Dar a lasat si peste un miliard, in proprietati si drepturi de autor proprii plus cele de la Beatles. Doi presupusi apropiati ai lui vor administra averea pana in 3 august, cand instanta decide din nou cine mosteneste.
sâmbătă, 27 iunie 2009
MJ
Isi merită locul langa cei cativa mari din istoria muzicii.
vineri, 5 iunie 2009
Tot din anii '30-'40
Imagini din Romania anilor '30-'40.
Constantin & Maria Antanasie cu fiica lor Zina de 16 ani, acasa la Chisinau. 1940. Nu par niste oameni fericiti.
Petrecere langa Cluj. Oamenii aia nu se prefac ca se distreaza, chiar se simt bine.
Tarani la piata. Brasov, 1938. Remarcabile palariile.
Tarani bine dispusi, Romania, 1938.
Strada principala din Turtucaia, Dobrogea, februarie 1940.joi, 28 mai 2009
Argumentatia ca duel cavaleresc: arme romanesti din prima parte a secolului 21.
Variantele scontate sunt:
1. ca eu, fiind de fapt un gainar si un escroc, sa fac pe mine pentru ca aoleo, m-a inregistrat.... si sa incep sa il iau cu stai sefu, de fapt...
2. el sa aiba pile cine stie pe unde iar daca nu ma potolesc imi trimite pe cineva sa se ocupe. Un control la firma, un politist, un organ la inaintare.
Electricianul.
Omul asta e un munte de intelepciune si bun simt cu picioarele bine infipte in pamant. E un electrician ales presedinte si castigator al premiului Nobel pentru pace. Lech Walesa spune nishte chestii faine in interviul din Cotidianul. Chestii pe care daca noi romanii le-am avea, poate ca...Succesul vecinului e succesul meu. Eşecul lui este problema mea. (a se compara cu politica romaneasca de vecinatate, bazata pe sanatatea caprei).
Dacă nu ai ceea ce îţi place, atunci îţi place ceea ce ai. (nu te transformi intr-un cocalar ca sa ai ce le place altora si sa alimentezi consumul de import)
Nu privesc înapoi. Sunt convins că, în ciuda numeroaselor greşeli, am făcut atât cât se putea în condiţiile date.
Democraţia este o bătălie a fiecăruia cu fiecare între graniţele de fier ale statului. Nu întotdeauna poate să placă. Deocamdată nimeni nu a inventat ceva mai bun.
(De acord. Cateva experiente au esuat dureros pana acum.)
Rusia poate funcţiona ca partener cu condiţia ca de cealaltă parte să aibă un interlocutor care-şi cunoaşte valoarea. (Asta ar trebui sa dea de gandit)
vineri, 15 mai 2009
Dictionar: a se animăli.
Mi-am reamintit scena dupa ce am citit asta.
Mihnea Maruta spune acolo ca e prea tarziu sa plece. Asta e cel mai nasol, ca la un moment dat e prea tarziu. Iar in tramvaiul 41, toti incearca sa aiba privirea cat mai oarba.
PS: Mi-au furat bicicleta din scara blocului. Legata, la ultimul etaj, la o saptamana de cand am cumparat-o. Sa-si rupa gatul cu ea.
joi, 15 ianuarie 2009
luni, 8 decembrie 2008
Daca ati fi parintii Ancai Parghel...
si o vecina v-ar spune ca sa nu o lasati pe fetitza sa primeasca vaccinu asta ca a auzit ca nu e bine...
ce ati face ?
marți, 25 noiembrie 2008
Candidatii din colegiul meu, prezentati la Thinkpolis.
Nedelcu Mariana. PD-L. A fost institutor (?) si apoi profesor consilier la nishte scoli de cartier. Vrea sa o votez pentru ca sustine reformarea sistemului educational (not again, si tu Mariana ? ideea e batrana, proasta si nefericita). O cititoare de pe thinkpolis.com o critica pentru ca nu a venit la o intalnire promisa electoratului. Scandalizata Mariana Nedelcu scrie un ditamai raspuns cu majuscule, parca o si vad cu parul valvoi, spune rastit ca e atac la persoana, dupa care isi cere scuze.
Cornel Pieptea. PNL. Tanar. Locuieste in Militari si "desi putea sa plece de aici, a ales sa ramana pentru oamenii de aici pentru ca se simte dator comunitatii de aici." Gaunos, fals, patetic, dati-mi repede o lamaie, la faza asta as inchide telefonul. Mai spune ca din 2004 a fost consilier local si director la ADP S6. Iata deci motiv bun de a ramane in Militari: in anii buni, de acumulare, a avut serviciul in zona.
Dan Alexandrescu. PSD. Nascut in '44. Fatza de tiranozaur, se prezinta vag-aburitor. E cercetator intr-un domeniu neprecizat, este director al unui organism neprecizat de certificare produse (asta spune multe), are comunicari stiintifice neprecizate, brevete de inventie evident neprecizate. In rest, nimic. Ce vrea, de ce, de cand, cum vrea ? Deci un nene in varsta cu functii titluri si atat. No, thanks.
Anisoara Toader. UDMR. Si atat pe site. What ? Imi plac multi unguri pentru simtul lor gospodaresc, aproape ca i-as vota pe unii, dar Toader nu e ungur si nu stiu nimic despre simtul ei gospodaresc.
Mai este si Vili de la PNG-CD, sa fim seriosi.
AJUTOR !!!!!!!!!!!! Eu cu cine votez ?
joi, 20 noiembrie 2008
Loganul imobiliar
De ce nu se pot construi blocuri comparabile cu cele comuniste ca suprafete, ca numar de etaje, ca localizare, doar ca noi ? De ce nu construiest dezvoltatorii nishte Loganuri imobiliare ? Adica blocuri cu apartamente decente, curate, functionale si accesibile ca pret ? (a nu se aminti aici de ANL, ala e un smen de stat)
Acum nu ar fi blocurile de lux nevandute.
vineri, 14 noiembrie 2008
Daca n-avem de ales, cu placere.
Daca rusii nu au cui sa vanda, la extrem se pot descurca precum orice tara fara gaz, exemple de succes sunt multe.
Dar daca Europa nu mai are de unde sa-si ia peste jumatate din necesar, furnizat acum de rusi, a pus-o ca sa ma exprim eufemistic.
Interdependenta pozitiva. Da, pozitiva pentru Rusia poate.
Retail: comunism infloritor vs. capitalism pe butuci
miercuri, 5 noiembrie 2008
Political correctness. Noutati.
Bald - comb-free
Cannibalism - Intra-Species Dining
Censorship - Selective Speech
Coward - Challenge Challenged
Cowboys - bovine control officers
Fat - horizontally challenged.
Fat - person of substance
Frog - amphibian American
Garbage Man - sanitation engineer
Ghetto / Barrio - Ethnically Homogenous Area
Having PMS - cyclically challenged
Homeless - outdoor urban dwellers
Homeless - residentially flexible
Homelessness - Mortgage-Free Living
Housewife - domestic engineer
Hunter - Bambi Butcher
Insane People - Mental Explorers
Janitor - sanitation engineer
Loser - uniquely fortuned individual on an alternative career path
Not with somebody at the moment - romantically challenged
Prostitute - sex care provider
Shoplifter - Cost-of-Living Adjustment Specialist
Stupid - differently-brained
Ugly - Cosmetically different.
Vomiting - Unplanned Reexamination of Recent Food Choices
White American - racially challenged
Wife - unpaid sex slave







