Pentru ca nici un profesor din Romania nu are curaj sa isi puna pe net cursurile filmate, dupa ce un profesor de mate a fost propus la inspectorat pentru suspendare dupa ce a facut chestia asta. Cei care au propus suspendarea sunt colegi cu care se cunoaste de ani de zile. Este un oras mic. Se stiau bine, au avut desigur si mici neintelegeri. Atat de mici. Argumentul lor ? Elevii din clasa care apar la ora filmata nu si-au dat acordul in prezenta parintilor.
Binevoitorii uita ca elevii apar intr-o ipostaza favorabila lor. Daca dai un search "la scoala" pe u-tube gasesti tone de elevi care s-au pus de bunavoie pe net cu tot cu colegi, facand cele mai puerile prostii. Fara sa aiba in sertar liste de semnaturi, evident. Dar nu se agita nici parintii si nici profii pe tema asta. Nici n-ar avea de ce.
Proful asta de mate ar trebui sa dispara. Sa dispara din orasul mic plin de invidii mici si sa apara intr-un oras mare, cu ministere mari, inclusiv unul al invatamantului. Unde sa primeasca , desigur, un salariu mare si sa nu faca nimic. Un nimic mare: doar sa ii lase pe alti profesori sa aiba idei bune, ca a lui. Talent rar, slujba grea.
Si ceva imi spune ca daca povestea asta ajunge in presa straina va fi un subiect tare. Sa vezi adunci cum se duce de rapa brandul de tzara pe care vor astia sa dea alte cateva milioane de euro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu